Gabriela & Radu

BUCUREȘTI / Salon Traian

Știu, am promis să fiu ceva mai activ pe blog, dar viața nouă de tată responsabil și implicat nu prea îmi lasă timp suficient pentru aceste activități. Dacă nu ești foarte bine organizat, să lucrezi de acasă devine ceva foarte complicat când apare un copil în viața ta și iți dă peste cap tot confortul de care te bucurai până atunci. Așa că, nu mai promit nimic de azi, doar vă spun că vor urma evenimente tare faine aici pe blog. Acum, că am încheiat și sezonul 2019, sper să mă mobilizez și organizez un pic mai bine în perioada următoare și să vă arăt tot ce am făcut anul asta 😊.

Ultima nuntă fotografiată de anul trecut a fost cea a Gabrielei și a lui Radu. Doi tineri minunați, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești de când îi întâlnești. Iar nunta lor a fost una foarte bine organizată și plină de momente care să nu facă ziua plictisitoare. Începând de la pregătirile lui Radu, când toți prietenii lui s-au costumat în ținute vechi, asortate cu pălării și o mașină de epocă ce parcă făcea parte dintr-o scenă din filmele cu Al Capone 😊 și încheind cu jocurile funny și distractive de la petrecere. Cum am încheiat eu sezonul trecut langă doi tineri sufletiști, calzi și super faini, vedeți în fotografiile de mai jos.

Cu drag și pe curând,

Vali

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *